Azi n-am carte,dar am un citat favorit...De Pablo Neruda. L-ați citit?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Din atelierul Moșului...
Pentru că soțul meu avea nevoie de ajutor și eu aveam un pic poftă de pictat,am reușit să decorez câțiva Moși.În spate...
-
Stați,nu vă grăbiți să aruncați cu roșii(deși sunt foarte bune acum pentru un bulion, ceva, hi,hi).Desigur, fiecare copil, fiecare om ...
-
Pentru că soțul meu avea nevoie de ajutor și eu aveam un pic poftă de pictat,am reușit să decorez câțiva Moși.În spate...
Foarte fain spus! Doar e Neruda! :)
RăspundețiȘtergereVisele care nu primesc aripi risca sa se transforme in frustrari.
Dap!
ȘtergereMie-mi spui!Si când se aduna prea multe fustrari,deja e prea mult...si trebuie sa te ridici ca te cam târăști.
Trebuie răbdare ca să le da aripi... Nici fluturii n-au aripi așa, de la început, trec prin multe transformări și frământări până când să le capete.
RăspundețiȘtergereSăptămână bună, Gianina!
Da,și niciodată sa nu renunțe...
ȘtergereFrumos! In acest caz, sa ne amintim zilnic sa dam aripi visurilor!
RăspundețiȘtergereNeapărat!
ȘtergereAh aripile... Cat visezi la ele cand esti copil si cata grija trebuie sa ai de ele cand esti mare!
RăspundețiȘtergereCitatul este foarte frumos! :)
Da,dar nu trebuie nicicum abandonate.
ȘtergereMulțumesc!
E unul din citatele pe care ar trebui sa le stie si copiii, poate i-ar ocoli acele frustari de care vorbeai!
RăspundețiȘtergereO saptamana frumoasa, draga Gianina!
Sa le știe copiii,iar părinții sa-i lase...
ȘtergereFoarte frumos citat! Și foarte mare adevăr. Mă gândeam că atunci când suntem copii, visele noastre au niște aripi maaaari și ușoare, ca de fluturi. Cu cât înaintăm în vârstă, prindem așa de tare rădăcini în pământ, iar visele rămân pe pământ, cu noi... Le lipsesc aripile de la vârsta inocenței...
RăspundețiȘtergereNumai bine și o zi frumoasă! :-)
Da,ne lăsăm copleșiți,uitam de ele,uitam de noi și apoi apar dezamăgirile. Trebuie sa le cautam acolo,undeva,în suflet,și sa le animam.
ȘtergereMulțumesc,la fel!