Citate favorite(13) - Un an în Provence

           „Fiecare masă era acoperită cu hârtie albă și avea pe ea două sticle fără etichete, una cu vin roșu și una cu vin roze.Sticlele de vin proveneau de la cooperativa din Bonnieux, situată la două sute de metri depărtare,pe partea opusă a șoselei.Nu exista nici o listă de bucate.Madame gătea cinci feluri pe săptămână,prânzul de luni până vineri,iar clienții mâncau ceea ce hotăra ea.Fiica ei ne aduse un coș cu pâine bună,moale și ne întrebă dacă dorim apă.Nu?Atunci trebuie să-i spunem când ne mai dorim vin.”

         „(...)Era cel mai simplu tip de incinerator mobil.Se aprindea focul pe fundul bidonului,se tăiau lăstarii și se aruncau în foc;apoi roaba era împinsă la următorul butaș.Când roaba se umplea de cenușă,aceasta era împrăștiată pe sol și procesul se relua.În felul său primitiv,era totuși un model de eficiență.

              Înainte de asfințit,în timp ce mă întorceam spre casă,am zărit o dâră subțire de fum albăstrui ridicându-se din partea în care Faustin curăța via și ardea vrejurile de prisos.Se îndreptă de șale și se frecă pe spate.Mi s-a părut că are mâna rece când i-am strâns-o.Arătă spre șirurile de viță curățate - gheare răsucite închise la culoare în comparație cu solul nisipos.

            - E frumos și curat,nu-i așa?Îmi place când e așa.

         I-am spus că aș vrea să adun niște lăstari ca să-i folosesc la grătar vara următoare.Mi-am amintit că îi văzusem odată la New York,într-un magazin alimentar.Aveau o etichetă pe care scria:„Lăstari de vie veritabili” și se garanta că dau o aromă specială grătarului.Erau toți de aceeași lungime și împletiți frumos cu paie.Un mănunchi costa doi dolari.Lui Faustin nu-i venea să creadă.

          - Oamenii dau bani pe ei?

        Se uită din nou la vie,calculând câte sute de dolari arsese în ziua aceea.și scutură din cap.încă o lovitură dureroasă.Ridică din umeri.

         - C”est curieux!”