Citate favorite(21) - Lupii trecutului...

           
                     Lunea, Zina ne invită să pășim într-o altă lume....așa că pentru azi vă propun
                                                    

-Uneori mă simt o țigancă; stau cu mâinile întinse, cu palmele căscate către cer și când cred că am prins iubirea, mi se scurge printre degete ca nisipul ce a uitat că a fost un vulcan odată. Iubirea nu mai este ce a fost.

-Sofia, iar faci o dramă din orice…

-Lasă-mă să vorbesc… Iubirea mea pentru tine este blestemată de trecutul tău. Stau aici cu tine și-ți citesc buzele, aceleași care-ți sărută soția în fiecare seară, atunci când eu dorm singură. Știu că nu vei divorța pentru că ți-e frică de fricile tale. Și ai atât de multe… teama că vei fi în direcția degetului întins, teama de a nu-ți face soția să sufere mai mult în lipsa ta, decât cu tine. Ți-e teamă de curbele sufletului meu, doar pentru că nu mă înțelegi. Vrei să mă posezi, să n-am alt gând decât gândul tău… și-apoi îmi vei reproșa că mi-am pierdut dârzenia. Aș vrea să nu știu atât de multe… Știu tot ce gândești și te iubesc pentru ceea ce nu ești. Așa sunt eu, m-am născut pribeagă, iubesc bărbatul care nu poți fi.

-Știi bine că pentru tine aș divorța și mâine, doar spune-mi.

-Niciodată nu vei auzi aceste cuvinte de la mine, auzi?! Vrei doar să treci responsabilitatea deciziei la mine. Tot ceea ce ai de făcut este să fii sincer cu tine însuți, dar ți-e frică! Trebuia să faci asta înainte de a mă întâlni, trebuia să știi că mă vei găsi. Te-ai abandonat pe tine, înainte de a mă abandona pe mine, înainte de a mă cunoaște.

-Nu de asta mi-e teamă, Sofia, mi-e teamă de iubirea ta, pentru că iubești clipa dar nu și urmările ei.

-Este prea târziu, oricum. Era târziu încă de când ne-am întâlnit și eu am știut asta, de aceea am venit la tine.

O țigară murea pe buzele ei răsfrânte. Se uita pe geam și vedea ceva ce exista doar în lumea ei mereu exaltată. M-am uitat și eu în direcția privirii ei, dar tot ceea ce vedeam era tot Sofia. Mereu Sofia și extensiile ei. Erau nori, se fugăreau unii pe alții pe albastrul nemișcat.

-Tu vei rămâne cu soția ta, eu voi rămâne cu toate drumurile pe care nu le-ai umblat tu. Nu poți să trăiești decât de sub fusta soției tale. Și-apoi…

Sofia s-a oprit și nu a simțit nevoia să își continue idea. Știam că nu are niciun sens să o întreb ceva, ea nu-mi aparținea. Era doar a ei, deși ea intra în mine ori de câte ori voia, după bunul ei plac. Se înfingea în sufletul meu și mi-l înapoia doar pentru a avea unde să se întoarcă. Lângă Sofia simt că există un destin, în afara ei plutesc ca un trunchi de copac ros și gol care s-a abandonat puhoaielor de apă tulbure. Știu că Sofia vrea ceva ce eu nu-i pot da. Ea nu căuta un bărbat, nici sensul vieții, în Sofia viața se lupta cu moartea, cochetau una cu cealaltă înainte de a se sfâșia cu colți de fiară hămesită. Sofia știa să sufere, povara suferinței nu-i încovoia spatele și nu-i ștergea zâmbetul disprețuitor. Alte femei trec prin suferință ridicând paravane, Sofia se abandona suferinței până când nu mai avea ce să învețe de acolo. Nu știa ce este frica și asta mă speria cel mai rău. Sofia râdea de lacrimile ce-i curgeau repezi pe față și le ștergea cu mâna, zâmbind printre ele:

-Nu te uita la mine că plâng, așa sunt eu, emoțională. Nu plâng pentru tine, să îți fie milă doar de tine. Nici nu voi suferi după ce mă voi decide să plec, nu pot suferi pentru cineva pe care nu-l admir. Nu am nevoie de tine, știi asta…

Așa îmi spunea, răsucindu-și cuvintele în ființa mea.