As fi vrut sa-mi scriu aici multe lucruri dar de multe ori timpul nu mi-a permis,iar acum nu mi-ar permite starea dar nu pot sa stau fara sa-mi strig durerea...nu stiu pe cati va interesa,pe cati ii va "atinge" trairea dar eu traiesc niste clipe intense si dureroase...
Abia ce m-am intors in aceasta seara nu din minivacanta de la munte ci din locul copilariei mele sa-mi iau ramas bun de la o parte din viata,simt ca s-a rupt ceva din mine...tataia meu a murit...vestea a venit ca un traznet,asa cum a fost si moartea lui fulgeratoare...prea repede...exact cu o saptamana in urma plecasem de la el,si acum...mi se ineaca glasul in lacrimi si ochii imi sunt plansi si obositi dupa ultimele zile...parca tot as vrea sa ma trezesc din acest cosmar si nu pot...nu-mi vine sa cred ca e adevarat ...desi am fost acolo,si l-am petrecut in casa lui vesnica,desi l-am cautat prin casa si curtea copilariei mele...nu pot sa cred...el nu mai e...cui ii mai zic eu tataie?cui mai spun copiii mei bunicul?cum sa-i mai aud rasetul lui vesel ?of,Doamne...Mi-am pus speranta ca anul acesta va fi cel mai bun din viata dar iata ca el a inceput cu momentul cel mai prost care putea sa vina...momentul despartirii de dragul meu tataie,de parca s-a rupt ceva din mine... de parca am pierdut tot ce e mai bun si frumos din copilaria mea...tataie mi-a zis primele povesti,si ce fel le spunea...asa cum numai el stia...acum n-are cine sa mi le mai spuna...cand am fost la Craciun la el,i-am facut poze dar eu n-am facut cu el...Am multe regrete ,iar acum e prea tarziu...Iubiti-va oamenii de langa voi,ca viata e asa scurta!
Nu e cea mai frumoasa poza a lui dar e printre ultimile...si abia acum vad ce tristi erau ochii lui...ochi pe care si eu ii am ca ai lui...Acesta era tataia meu!
